30 de elevi selectați prin concurs de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava au participat la un stagiu de pregătire profesională în Spania. În acest fel s-a încheiat cea de a doua mobilitate externă realizată în cadrul Proiectul Erasmus+, KA1-2018,cu titlul ” +ElectroEurocompetenţe Profesionale la elevi VE, prin programul Erasmus+”.
Acest proiect, implementat la nivelul județului Suceava, în parteneriat intern și extern, de către coordonatorul de consorțiu Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare/ASSED, răspunde nevoii de formare profesională a elevilor de liceu de la profilul tehnic, în corelație cu cerințele de ocupare în domeniul electric şi electronic la nivel local și național. Grupul de participanți în cele două mobilități externe de formare profesională, organizate în Granada - Spania în 2019 și 2021, a cuprins 30 de elevi selectați prin concurs de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava.
Certificatul Europass Mobility
Condițiile pandemice și măsurile de asigurare a sănătații elevilor participanți au făcut ca a doua mobilitate să fie amânată cu un an, astfel că aceasta s-a desfășurat de curând, în condiții de siguranță maximă pentru elevi, în perioada 5-19 iunie. Organizația de formare profesională parteneră, Fundacion Laboral de la Construccion din Granada - Spania, a oferit un program de formare profesională la standarde de calitate superioare.
După cum ne-a spus prof. Olguţa Popa, coordonatorul acestui proiect, elevii au participat la activități teoretice, acumulând noi cunoștințe de specialitate, dar mai ales au fost implicați în activități practic-aplicative, reușind să realizeze circuite electrice, echipamente electrice, montaje de echipamente electronice, echipamente pneumatice, aparate și echipamente automate, unele dintre acestea fiind utilizate în spațiul casnic, dar și în companii industriale. Totodată, elevii au realizat măsurători pentru parametrii tehnici, care asigură funcționarea optimă a acestor echipamente, folosind AMC de ultimă generație și aplicații ale unor programe de proiectare în acest domeniu. Acumulând zi de zi noi cunoștințe și competenţe practice din acest domeniu profesional, la finalul stagiului, la activitatea de evaluare finală, elevii au demonstrat practic acest lucru, primind din partea organizațiilor partenere aprecieri pozitive pe lângă Certificatul Europass Mobility și Certificatul de participare, certificate care oferă elevilor noi oportunități la ocuparea unui loc de muncă la finalizarea liceului, atât la nivel local, cât și european.
”Am fost surprinși să constatăm că în doar două săptămâni am învățat atât de multe lucruri noi în domeniul nostru de calificare. Metodele de lucru ale profesorilor pe care i-am avut sunt oarecum diferite de cele ale profesorilor noștri si chiar dacă foloseam o limbă străină de comunicare, înțelegeam tot ceea ce ni se explica; mi-a plăcut, mai ales că ne lăsa pe noi să găsim soluții la problemele pe care le întâmpinam în realizarea și funcționarea optimă a montajelor electrice si electronic”, a declarat Robert, unul dintre elevii participanți.
Pe lângă această experiență profesională pozitivă, elevii au avut ocazia să admire frumosul oraș Granada, cu obiectivele și valorile culturale unice în lume, cum ar fi complexul de palate şi grădini al Alhambrei, cartierul Albaicín cu Mirador de San Nicolas, Catedrala Santa María de la Encarnación, Palacio de Carlos Quinto, Science Park. Vizitele cultural-istorice și turistice au continuat și în renumitul oraș Malaga, elevii având chiar șansa de a simți plaja fierbinte, scăldată de apele limpezi ale Mării Mediterane.
„Această experiență profesională și personală le va fi utilă elevilor participanți în viitoarea carieră profesională, dar poate fi și o lecție de viață pe care nu o vor uita ușor”, a completat prof. Olguța Popa, coordonatorul acestui proiect.