Un adolescent în vârstă de 17 ani riscă să ajungă în arestul Poliției după o faptă de teribilism comisă în dimineața zilei de sâmbătă. Profitând de faptul că părinții erau plecați de acasă, tânărul din comuna Voitinel a luat cheile autoturismului marca VW Sharan parcat în curte și a plecat la plimbare. Nu a mers prea mult, pentru că într-o curbă din interiorul localității Horodnic de Sus nu a mai putu stăpâni volanul și a intrat într-un stâlp de electricitate și mai apoi s-a oprit în poarta unei gospodării. Adolescentul a suferit leziuni și a fost preluat de o ambulanță care l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-a stabilit diagnosticul de „ingestie alcool și escoriații pumn drept”. Tot la spital i s-au recoltat și probe de sânge și asta pentru că rezultatul la testarea cu aparatul etilotest a fost de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Trebuie spus că incidentul rutier s-a petrecut la primele ore ale dimineții, semn că adolescentul petrecuse peste noapte. Pentru isprava sa, el s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducere fără permise de conducere” și „furt în scop de folosință”.