Județul Suceava a înregistrat, luni, un singur caz nou de infectare cu SARS-CoV-2, în localitatea Gălănești și o incidență de 0,02 la mie. Persoana pozitivă a fost diagnosticată din 276 de persoane testate.
În țară, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.533 de teste RT-PCR și 6.190 de teste rapide antigenice, în urma cărora au fost înregistrate 37 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. În intervalul 27-28 iunie a.c., orele 10.00, au fost raportate de către INSP 58 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, dintre care 57 sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, un deces s-a produs în luna august 2020, unul în luna septembrie, șapte în luna octombrie, 25 în noiembrie 2020, șase în decembrie 2020, două în ianuarie 2021, patru în februarie 2021, nouă în martie 2021 și două în aprilie 2021, în județele Maramureș și Prahova. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 534. Dintre acestea, 86 sunt internate la ATI.