Prima zi, după 15 luni de pandemie, când în municipiul Suceava nu mai este nici un caz activ de Covid-19 s-a înregistrat duminică, 27 iunie 2021. După mai bine de un an de zile și trei luni, în care orașul a fost greu încercat, acum este în sfârșit liber de Covid, conform datelor furnizate de Prefectura Suceava.
În județ mai sunt 19 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție: din cele 114 localități, 99 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 12 au câte un caz în evoluție iar 3 au sub cinci cazuri în evoluție.
În ultimele 24 de ore în spitalele din județ au fost internate 5 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 4 persoane. În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava sunt 4 pacienți diagnosticați cu Covid, dintre care 3 cu forme medii de boală și unul cu formă critică, internat la ATI; la Spitalul Municipal Rădăuți sunt tot 4 pacienți cu Covid, de asemenea 3 cu forme medii și unul în stare critică, iar la Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt internați 2 pacienți diagnosticați cu Covid, ambii cu forme medii de boală.
Numărul total de persoane testate până în prezent este de 251.741,în ultimele 24 de ore fiind testate 721 persoane.
În carantină sunt 1.114 persoane; 109 persoane sunt în carantină din ultimele 24 de ore, 6 fiind contacți direcți ai unor persoane confirmate cu Covid, iar în izolare se află 16 persoane, din care una intrată în ultimele 24 de ore.
Numărul de persoane vaccinate este de 87.541, din care 77.452 persoane cu rapel.