Prima ediție a cunoscutei sărbători populare „La fête de la musique”/„Sărbătoarea muzicii” va avea loc marți, 22 iunie, ora 19.00, în Auditoriul „Joseph Schmidt” din campusul universitar și va propune publicului sucevean un concert de muzică franceză tradițională, în interpretarea modernă a lui Marc Fichel. Organizatorii evenimentului sunt: Institutul Francez din România, Alianța Franceză din Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Casa de Cultură a Studenților.
Sărbătoarea muzicii marchează începutul verii și este organizată în peste o sută de țări, care inițiază spectacole muzicale, festivaluri de muzică franceză sau autohtonă, manifestări muzicale de o largă diversitate.
„Fête de la musique” a fost inventată în 1976, în Franța, ținând cont de faptul că muzica constituie un puternic vector de emoții, un instrument de comunicare, dar și un factor de identitate, încurajând, prin însăși existența ei, plurilingvismul ca marcă a unui model cultural global.
World Music Day sau Journée mondiale de la musique înseamnă exact Faites de la musique, în engleză Make Music, în spaniolă Fiesta de la música, Festa della Musica în italiană, Praznik Muzike în bosniacă, Swieto Muzyki în polonă, Dünya Müzik Günii în turcă reprezintă doar câteva dintre spațiile care sărbătoresc muzica.
Alianța Franceză la Suceava aduce mesajele sărbătorii muzicii în concertul susținut de Marc Fichel (voce și pian), însoțit pe scenă de Franck Seguy (clarinet, acordeon și percuții).
Intrarea la concert va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
Marc Fichel, interpret și compozitor cu origini românești (bunica a locuit la Iași), a debutat cu primul său single „C’est ma vie dans les Halles” și are deja o carieră muzicală plină de concerte, apariții pe platouri de televiziune și festivaluri. „Encore un instant”, „Il ou elle” sunt evenimente muzicale primite foarte bine de radiouri și media.
Între 20 și 26 iunie, Marc Fichel vine în concerte la București, Iași și Suceava, cu muzică franceză de cea mai bună calitate. Prezent pe afișul concertului „A l’Européen”, pe 2 decembrie 2019, Marc Fichel a atras atenția cunoscutului prezentator și om de televiziune Michel Drucker, care are un adevărat „coup de cœur” pentru artist. Acesta este invitat pe faimoasa „canapé rouge” în cadrul emisiunii „Vivement Dimanche”.
Vă invităm „să râdem, să cântăm și să dansăm” cu Marc Fichel, la Suceava!