Șoc la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, după ce, luni la prânz, într-o cameră de cămin, un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost găsit spânzurat. Tânărul era din Liteni și a fost văzut ultima oară de colegul de cameră vineri după-amiază. Colegul a plecat acasă, iar tânărul de 21 de ani a rămas peste weekend în cămin. Luni dimineață, ușa era blocată, tânărul nu răspundea și după mai multe încercări nereușite de a da de dispărut, s-a cerut ajutorul poliției. Din păcate, în interior tânărul a fost găsit spânzurat.
Tânărul de 21 de ani era student în anul II, la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul universității sucevene. Ce se știe este că tânărul lua un tratament cu antidepresive și nu trecea printr-o perioadă foarte bună. Universitatea "Ștefan cel Mare" Suceava are cabinet de consiliere psihologică la care studenții pot apela oricând.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. De principiu, aceștia nu au suspiciuni privind condițiile în care s-a produs decesul.
Lămuriri suplimentare privind cauza decesului sunt așteptate de la medicii legiști care vor efectua necropsia.