Două mașini s-au ciocnit violent, iar o a treia a fost atinsă ușor, în urma unui accident rutier produs duminică după-amiază pe șoseaua de centură a Sucevei, varianta ocolitoare spre Pătrăuți. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere și două ambulanțe SMURD. Din fericire, nimeni nu era încarcerat. Pompierii militari transmit că trei persoane, doi adulți si un minor, au primit îngrijiri medicale.
Cei trei răniți erau conștienți și cooperanți și au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru a fi evaluați și a se stabili ce leziuni au suferit. Polițiștii rutieri au ajuns la fața locului și au demarat cercetări, privind condițiile în care s-a produs accidentul.