Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a intrat în clasamentul mondial al universităţilor (QS World University Ranking), dat publicității de compania britanică Quacquarelli Symonds. USV este alături de alte 10 universităţi din România în acest clasament, a anunțat, miercuri, prorectorul USV, prof.univ.dr. Mihai Dimian. Prorectorul Dimian a arătat că trei universităţi din România se situează între poziţiile 1001 şi 1200, iar 8 între poziţiile 1200 - 1300. „Finanţarea acordată de stat în perioada evaluată situează USV pe locurile 22-23 în România, iar celelalte universităţi din România prezente în top au avut bugete de două ori până la șase ori mai mari decât al USV”, a subliniat profesorul Dimian.
Pe locurile 1001-1200 se află, în ordine alfabetică, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea din București. Pe locurile 1201+ sunt: Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Ghe. Asachi” Iași, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea Politehnică București, Universitatea Politehnică din Timișoara.
Potrivit site-ului www.edupedu.ro, în ediția din acest an, universitățile au fost evaluate după criterii ce includ reputația academică, reputația angajatorilor, citări, număr de studenți per facultate, statutul, atractivitatea internațională. Anul trecut, în acest clasament figurau, peste pragul de 1.000, Universitatea „Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca” și Universitatea din București.
Topul la nivel mondial este condus, pentru al zecilea an consecutiv, de Massachusetts Institute of Technology (MIT), universitate la care a fost admis și suceveanul David Turtureanu, șeful de promoție din acest an al Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava.
Urmează, în ordine, University of Oxford, Stanford University, University of Cambridge, Harvard University, California Institute of Technology (Caltech), Imperial College London, ETH Zurich – Swiss Federal Institute of Technology, UCL și University of Chicago.