Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității “Ștefan cel Mare”, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei, își propune să încurajeze învățarea limbii franceze și să promoveze valorile Francofoniei în comunitatea suceveană prin cursurile de limbă franceză și activitățile tematice din cadrul „După-amiezelor francofone” și al proiectului „Francofonia în comunitate”. Astfel, activitatea „L'amour dans nos vies”, prezentată miercuri, 9 iunie 2021, de elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, îndrumați de profesoarele Ungureanu Nastia, Giuraniuc Gabriela și Gvinda Bianca, urmărește aducerea în prim plan a sentimentului iubirii, sentiment nobil, ce metamorfozeză ființa umană.
După o perioadă în care am uitat să ne privim, am uitat să citim suflete scufundându-ne în ochii celuilalt, „Le dialogue au monologue de l'amour", reprezentație susținută de elevele Aconstantinesei Ana-Maria și Bălățel Elena, încearcă să ne reamintească importanța iubirii în viața fiecăruia dintre noi, spun organizatorii.
Nobila trăire, iubirea, este ilustrată prin lirica eminesciană: „Pe lângă plopii fără soț" („Auprès des peupliers sans paire”), „De ce nu-mi vii" („Tu ne viens pas, tu ne viens plus?"), „Și dacă..." (Et si...) (recită elevele Bălățel Elena și Vatamanu Florina), prin cântecele: „J'ai compris", „Ta reine" (interpretate de eleva Strună Ana Maria), „L'enfant, l'oiseau" (în interpretarea elevelor Macoveiciuc Nicoleta și Ciornei Ana) și „Ma philosophie" (interpretat de eleva Aursulesei Bianca).
În fiecare miercuri, activitățile tematice ale Alianței Franceze pot fi urmărite pe adresa de facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151, pe site-ul Consiliului Județean: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez sau pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.