Un accident grav, în care au fost implicate trei autoutilitare și un camion, s-a produs vineri, în jurul orei 18.30, pe DN 17, la intrarea în Gura Humorului dinspre Păltinoasa, în dreptul intersecției cu drumul spre Capu Câmpului. Cercetările polițiștilor au arătat că accidentul în lanț a fost provocat de un băiat în vârstă de 17 ani, care lucra la un service din zonă și care, după program, s-a urcat la volanul unei furgonete care era adusă la vopsit și a ieșit cu ea la plimbare.
Din primele informații rezultă că minorul a ieșit de pe drumul secundar dinspre Capu Câmpului pe DN 17 fără a se asigura, practic în fața camionului care circula regulamentar. Șoferul vehiculului greu a încercat să evite impactul și a pătruns ușor pe sens opus, unde a lovit întâi o autoutilitară Dacia, în impact fiind angrenată și o autoutilitară Fiat, care venea din spatele Daciei. Cel mai puternic a resimțit impactul șoferul de pe Dacie, mașină care a fost prinsă practic între camion și cea din spate.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare şi ambulanţă SMURD), cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. În sprijin a fost trimis ulterior și echipajul SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Gura Humorului, cel care conducea autoutilitara Dacia, a fost găsit încarcerat în mașină de pompierii militari. El a fost preluat de o ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, în stare de inconștiență. Bărbatul era în stare stabilă după ce trecuse de șoc. Rănit în urma accidentului a fost și șoferul autoutilitarei Fiat, care a fost dus cu ambulanța la Spitalul Gura Humorului.
Revenind la minorul de 17 ani, polițiștii au constatat că este băut, având concentrația de 0,79 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Marian Adrian M., tânărul de 17 ani, este din Lunca - Botoșani, și urma să fie pus sub acuzare pentru trei infracțiuni: conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și furt (cu privire la mașina la volanul căreia s-a urcat, fără acordul posesorului). Tânărul urma să fie audiat, fiind luată în calcul emiterea unei ordonanțe de reținere. Vom reveni cu amănunte.