Incendiu cu final tragic, joi la prânz, în satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa. Pompierii militari de la Garda de Intervenție Gura Humorului au primit un apel de urgență în jurul orei 12.00, privind un incendiu izbucnit la o casă din Capu Codrului. La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei și o anexă de locuit (formată din hol, o bucătărie și o cameră de dormit).
După ce au stins flăcările, pompierii au pătruns în interiorul anexei de locuit, unde, din nefericire, au găsit trupul neînsuflețit al proprietarului, în vârstă de 60 de ani.
Pompierii interveneau la ora redactării materialului pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea elementelor de construcție afectate de foc.