Doi suceveni, membri ai Casei de Poezie Light of ink, au primit recent noi premii literare. Este vorba de Antonia Mihăilescu, care a obținut premiul de debut pentru volumul de poezii „note din secolul kitsch” (Editura Tracus Arte, 2020), în contextul acordării Premiului Național de Proză „Ziarul de Iaşi”, câștigat de Ioana Pârvulescu pentru romanul „Prevestirea”.
Juriul a fost format din criticii literari Alexandru Călinescu (preşedinte), Bogdan Creţu, Codrin Liviu Cuţitaru, Doris Mironescu, Antonio Patraş. Antonia Mihăilescu, absolventă a Colegiului Național „Petru Rareș”, este în prezent studentă la Regie - Universitatea de Arte „George Enescu” Iași.
Prof. Gheorghe Cîrstian, coordonatorul Casei de Poezie Light of ink, cel care ne-a oferit aceste informații, a adăugat că au fost desemnați și câștigătorii Festivalului Național de Arte pentru Liceeni - LicArt (poezie și fotografie), ediția a 19-a (2020), la care au participat 1.533 de concurenți cu 5.700 de creații înscrise. La secțiunea „Poezie”, suceveanul Vlad Berariu, absolvent al Colegiului Național „Petru Rareș”, a câștigat premiul I, în valoare de 1.500 de lei. Juriul a fost alcătuit din: Răzvan Ţupa - poet, Paul Cernat - critic literar, Andrei Dósa - poet.