Reprezentanții Retromobil Club România, Filiala Suceava, au făcut un frumos gest duminică la închiderea ediției din această primăvară a expoziției de mașini Retro Parada Primăverii, oferind flori și o diplomă de apreciere în semn de recunoștință față de munca depusă de personalul medical din spitalul sucevean în lupta cu virusul Sars-Cov-2. Florile și diploma au ajuns la spitalul județean însoțite de echipajele a 6 autoturisme de epocă, în frunte cu un frumos Jaguar de peste 70 de ani vechime. Au fost așteptate de directorul de îngrijiri medicale al spitalului, Oana Stanciu, care a mulțumit în numele întregului personal medical al spitalului pentru gestul lor.
O paradă a mașinilor de epocă mult așteptată, după mai bine de un an de pauză
Iulian Todirică, președintele Filialei Suceava a clubului, ne-a relatat: ”Ne aflăm la a zecea ediție a acțiunii de primăvară și prezența celor 57 de mașini de epocă vorbește de la sine de dorința de a expune a deținătorilor acestora. Majoritatea participanților sunt din județul Suceava, dar avem colegi veniți și de la Neamț, Bacău, Iași și Botoșani. După cum o să vedeți, cele mai multe mașini atestate din România, la fel ca și în expoziția noastră, sunt Mercedes-urile, Dacia 1300 urmând la o distanță destul de mare. Eu am prezentat aceste mașini Plymoth 1936 și Jaguar 1950, la care am lucrat îndelung pentru a le prezenta în această stare, acum lucrând la un BMW decapotabil din anul 1934, care s-a construit doar într-un număr de 134 de exemplare, unicat în România și o mașină foarte rară.”
Pe Dănuț Crainiciuc, un veteran și pasionat colecționar de Dacia 1300, l-am găsit în preajma exponatului său, o mașină care a aparținut cândva prim-ministrului României Ion Gheorghe Maurer. Colecționarul îndrăgostit de exponatul său ne-a povestit: ”De fapt și de drept această mașină constituie cea mai veche Dacia 1300 din lume, având seria de șasiu 002. Ea la bază este un Renault 12 autentic, importat din Franța. Mașinile au fost echipate cu motoare și cutii în România, dar conform documentelor și emblemelor dovedesc că avem de a face cu un autentic Renault 12. Când am fost invitat în Franța la sărbătorirea a 50 de ani de la producerea lui Renault 12, unde au participat circa 130 de mașini Renault 12 și Dacia 1300 din mai multe țări, românii au ocupat primele 6 locuri în clasament, această mașină devenind <Best of Show>, adică cea mai veche, mai bine conservată și recondiționată din întreg evenimentul.”
Radu Craioveanu, un îndrăgostit de frumoasele mașini de epocă, ne-a spus: ”Deosebite, bravo celor care le dețin și le întrețin la acest nivel, pentru că asta reprezintă o pasiune de o viață. Am mai văzut astfel de expoziții în Franța și e foarte bine că se organizează așa ceva și la noi. Am venit din curiozitate să văd ce mașini dețin pasionații noștri din zonă și am găsit emoționant de multe mașini aduse spre expunere.”
Pe lângă numeroasele autoturisme Mercedes, au putut fi admirate Aro, Oltcit, Trabant, Vartburg sau Moskvich, dar și mărci precum Singer, Volvo, VW Beetle, Opel, MG Gentry.
Flori și recunoștință pentru personalul medical al spitalului, din partea organizatorilor
La finalul Paradei Primăverii, echipajele a 6 dintre mașinile de epocă prezentate pe platoul de la Iulius Mall s-au îndreptat spre Spitalul Județean Suceava, pentru a oferi flori și o diplomă de apreciere, în semn de prețuire și recunoștință față de munca depusă de personalul medical din spitalul sucevean în lupta cu virusul Sars-Cov-2. Florile și diploma au ajuns la spitalul județean în jurul orei 14.45, fiind oferite de către Iulian Todirică, președintele Filialei Suceava a Retromobil Club România, directorului de îngrijiri medicale, Oana Stanciu, care le-a mulțumit în numele întregului personal medical al spitalului.
Anul acesta este unul bogat în evenimente dedicate maşinilor de epocă, astfel de întâlniri fiind așteptate atât la Suceava, cât şi în alte localităţi ale judeţului.