Polițiștii de la Frasin au fost sesizați, în noaptea de înviere, în jurul orei 23.40, de faptul că dintr-o locuință din oraș un tânăr a furat un bidon de 5 litri de țuică. Hoțul a fost și prins chiar de frații păgubiți, care au dat alarma între ei. Din cercetări rezultă că un bărbat a auzit, în timp ce se afla acasă, câinele lătrând, iar când a ieșit afară a observat cum un vecin pe care îl cunoaște iese dintr-o anexă cu bidonul de țuică. Primul păgubit, având probleme de sănătate, nu a putut să fugă după autor, însă și-a anunțat frații. La aproximativ 500 de metri de casă, tânărul de 28 de ani, din Frasin, care avea asupra sa bidonul de țuică, a fost ajuns de doi dintre păgubiți. Hoțul a fost imobilizat și deposedat de bidonul de țuică, după care unul din frați a sunat la 112 și a alertat poliția. Polițiștii de la Frasin nu au mai avut mare lucru de făcut. Hoțul era deja prins iar prejudiciul recuperat. Ei au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de furt calificat.