Structurile Ministerului Afacerilor Interne anunță o prezență sporită pe străzi în intervalul 30 aprilie - 3 mai, cu misiuni de supraveghere în mare parte, dar și de intervenție, dacă este cazul.
Inspectoratul de Poliție Județean Suceava anunță că peste 250 de poliţişti vor acționa, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu jandarmii și cu reprezentanții celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.
”O atenție deosebită se va acorda lăcașelor de cult de pe raza județului Suceava, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane pe timpul slujbelor religioase, precum și pentru respectarea măsurilor impuse pentru acest gen de activități. De asemenea, o atenție sporită este acordată stațiunilor turistice Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, dar și zonelor din proximitatea mănăstirilor. Măsuri speciale și forțe suplimentare au fost dispuse pentru siguranța și fluidizarea circulației rutiere pe drumurile naționale”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu.
Polițiștii rutieri vor acționa pe șosele cu 10 aparate radar.
Pe 30 aprilie și 1 mai sunt programate controale în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară.
În județul Suceava, circulația este interzisă în intervalul 22.00-5.00, însă în noaptea de Înviere această interdicție este ridicată.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a anunțat că peste 180 de pompieri militari suceveni vor fi prezenți la datorie, pe perioada minivacanței de Paști și de 1 Mai. În Noaptea de Înviere, pompierii militari suceveni vor desfășura misiuni de asigurare și recunoaștere cu caracter preventiv, în apropierea a 112 unități de cult din județ. Se speră ca va fi vorba doar de o monitorizare de la distanță.
”Reamintim recomandarea adresată personalului clerical de a efectua un control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricăror eventuale surse de iniţiere a unui incendiu”, a transmis locotenentul Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni.