O „bunică” de la Căminul pentru persoane vârstnice de la Solca, Oltea Secula, fostă balerină a Teatrului Liric din Constanța (astăzi Teatrul național de operă și balet „Oleg Danovski” Constanța), a fost aniversată luni, 26 aprilie, la împlinirea vârstei de 81 de ani. A fost un moment emoționat pentru sărbătorită, născută în Solca, pe 26.04.1940, dar și pentru personalul căminului, care a surprins-o plăcut pe fosta balerină cu un tort personalizat, un tablou care o înfățișează pe artistă în perioada când era balerină și flori.
În anul 2017, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înființarea Operei Constanța, Oltea Secula a primit o Diplomă de excelență pentru activitatea depusă în această instituție și pentru aportul adus la promovarea culturii constănțene, diplomă de care fosta balerină este foarte mândră. Oltea Secula este o femeie cultă, credincioasă (l-a avut ca duhovnic pe părintele Arsenie Papacioc), sensibilă, îndrăgește mult animalele și este foarte iubită de angajații și beneficiarii de la căminul din Solca. „Este unul dintre bunicii îndrăgiți de noi, pentru că pe toți îi iubim și prețuim și încercăm să le facem viața mai ușoară, de la care avem multe de învățat”, ne-a spus economistul Carmen Rusu, administratorul Căminului pentru persoane vârstnice de la Solca. Sunt 70 de bunici în căminul de la Solca care așteaptă mereu o mângâiere, un prilej de bucurie, o aniversare, așteaptă un dar de la noi, cei care îi prețuim și care găsim în fiecare dintre ei o poveste... de cele mai multe ori tristă.
Este de dorit ca bunicii de la Solca să fie mai des vizitați, să li se acorde mai mult timp pentru o mângâiere, pentru un zâmbet, pentru o poveste. Cât mai mulți oameni care ar vrea să facă un bine și nu au unde, să meargă la bătrânii de la Solca, care au nevoie de mult ajutor.
Mai avem timp să facem parte din povestea bunicilor de la Solca. Mai avem timp să ne facem nouă o bucurie, oferind un mic dar bunicilor uitați în centre sociale. Să nu pierdem această șansă de a ajuta, de a fi suflet lângă suflet, de a fi mângâiere pentru bătrânii singuri și neajutorați, mai ales acum, în perioada premergătoarea Învierii Domnului, perioadă de post, rugăciune și milostenie.