Un cumplit accident rutier a dus la moartea unui copil de numai 12 ani, lovit de o mașină în orașul Siret. Accidentul s-a petrecut marți, în jurul orei 16.00, iar primele informații indică faptul că minorul traversa pe trecerea de pietoni ori prin imediata apropiere a acesteia. Copilul ar fi traversat în grabă.
Mașina care l-a lovit este înmatriculată în Botoșani și era condusă de o tânără în vârstă de 22 de ani, din comuna Dersca, județul Botoșani. Martori oculari relatează că băiatul de 12 ani a fost pur și simplu călcat de mașină, inclusiv în zona capului.
Echipajul medical SMURD ajuns la fața locului a efectuat manevre de resuscitare şi l-a scos pe minor din stopul cardio-respirator. Din păcate, în drum spre Compartimentul Primiri Urgențe Siret, copilul, cu traumatisme foarte grave, a intrat din nou în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat.
”Din nefericire, și în ciuda eforturilor echipajului SMURD și ale cadrelor medicale din spital, după aproximativ 50 de minute a fost declarat decesul copilului”, au transmis pompierii militari.
Copilul de 12 ani ar fi din municipiul Suceava și se afla în vizită la Siret.