Deputatul de Suceava Vlad Popescu Piedone le-a transmis actualilor guvernanţi să renunţe la luptele politice din coaliţie şi să se gândească mai mult la interesele românilor. Vlad Popescu Piedone, deputat PP-USL, afiliat grupului PSD, a arătat că în ultimele zile, în spațiul public se discută doar despre divergențele dintre premierul Florin Cîțu și ministrul demis al Sănătății, Vlad Voiculescu.
„Se pare că toți au uitat de ceea ce contează cu adevărat: de cetățenii acestei țări. Românii s-au săturat de scandaluri, de crize politice, sanitare sau economice. Românii nu mai vor dispute. Ei vor să știe că autoritățile sunt în slujba lor, nu că se luptă pentru interesele lor personale sau pentru interesele partidelor pe care le reprezintă”, a declarat Popescu Piedone, care a adăugat „ne apropiem de Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor. Cred că este momentul potrivit pentru cei din coaliția de guvernare să renunțe la luptele politice și să se gândească la oameni. Știm că Dumnezeu are grijă de noi toți și că ne iubește în mod egal, însă, câteodată, oamenii au nevoie să vadă că și pământenii care ne conduc, în acest caz guvernanții, lucrează pentru ei și pentru binele lor”.
Deputatul sucevean a subliniat faptul că românii au obosit să vadă dispute politice şi vor să aibă o viață mai senină, să își amintească cum era înainte de pandemie.
„Oamenii aproape că nu mai știu nici să se bucure de natura care a reînviat. Totul se întâmplă din cauza grijilor, a mesajelor alarmiste lansate de cei aflați la guvernare. Să ne amintim că, înainte de toate, oamenii au nevoie de speranță.Ce moment mai bun să le oferim oamenilor speranță decât acesta, înainte de Săptămâna Mare? Ce moment mai bun să le spunem oamenilor că totul va fi bine? Să ne reamintim de lucrurile cu adevărat importante. Să ne reamintim că oamenii au fost creați de Dumnezeu din lumină și cu iubire. Să uităm de înverșunarea care ne cuprinde câteodată. Să ne pregătim sufletele pentru lumina adusă de Învierea Domnului!”, a încheiat Vlad Popescu Piedone.