Polițiștii au fost sesizați prin 112, miercuri seară, că într-o casă din comuna Ciprian Porumbescu s-au adunat numeroase persoane pentru a participa la o slujbă religioasă, fiind încălcare regulile privind interzicerea adunărilor de persoane.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că 10 adulți și 7 minori (cu vârste între 7 și 14 ani) se aflau în două camere unde participau la o slujbă religioasă penticostală. Patru dintre persoane nu aveau mască de protecție, fiind sancționate contravențional în baza Legii 55/2020, privind combaterea efectelor pandemiei. Normele privind distanțarea socială erau respectate, au constatat polițiștii.
Polițiștii au instruit oamenii cu privire la respectarea normelor sanitare, toate persoanele fiind cooperante.