Mai multe utilaje din curtea unei societăți agricole din satul Roșcani, orașul Liteni, au luat foc în noaptea de luni spre marți, cercetările pompierilor militari indicând destul de clar că a fost vorba de o acțiune intenționată. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 2.10 din noapte.
Pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Liteni, au intervenit la fața locului cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea pompierilor militari, incendiul era localizat de către lucrătorii Serviciului Voluntar Liteni, iar pericolul de propagare a flăcărilor la vecinătăți a fost îndepărtat.
Paramedicii SMURD au acordat ajutor unei femei în vârstă de 56 de ani, cu atac de panică, și unui bărbat de 29 de ani, intoxicat cu monoxid de carbon. A fost solicitat și sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, iar cele două persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare. Focul a afectat serios trei tractoare și o combină agricolă.
Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cine a pus incendiul.