Săptămâna aceasta, formațiile din Liga Zimbrilor vor efectua un adevărat tur de forță, urmând ca de marți până duminică să dispute nu mai puțin de patru etape, în cadrul unui turneu care va avea loc la Cluj-Napoca. Programul formației CSU din Suceava, aflată în cursa pentru menținerea în primul eșalon al handbalului românesc, cuprinde întâlniri tari, cu formații clasate în partea a doua a clasamentului, din care trupa antrenată de Iulian Chiruț vrea să scoată cât mai multe puncte.
Iată cum se prezintă țintarul „universitarilor” la turneul de la Cluj-Napoca:
- Marți, 6 aprilie, ora 10.15: CSU din Suceava – CSM Vaslui (etapa a XXI-a)
- Joi, 8 aprilie, ora 15.45: CSU din Suceava – HC Buzău (etapa a XXII-a)
- Vineri, 9 aprilie, ora 13.00: CSU din Suceava – CSM Bacău (etapa a XXIII-a)
- Duminică, 11 aprilie, ora 17.00: CSU din Suceava – CSM Botoșani (etapa a XXIV-a)
„Este un turneu important, așa că mergem la Cluj cu gânduri mari, să adunăm cât mai multe puncte. Băieții sunt conștienți de ceea ce au de făcut, s-au pregătit bine și sper să demonstreze pe teren ceea ce sunt în stare. Vrem să dăm totul pe teren și să ieșim cu bine din această serie infernală de patru meciuri. O vom lua însă treptat, pentru început ne vom concentra sută la sută pe duelul de marți, cu CSM Vaslui. Nu are rost să-i bombardez pe jucători, deodată, cu informații ce privesc patru adversari diferiți. Oricum e greu de gestionat competiția în formatul actual. S-au alternat pauzele lungi cu perioade intense de jocuri, iar din această cauză au apărut și atât de multe accidentări grave în rândul majorității echipelor”, a declarat antrenorul principal al celor de la CSU din Suceava, Adrian Chiruț.
Nu mai puțin de trei jucători indisponibili au „universitarii” în acest moment, este vorba de interul Baran Nalbantoglu și de extremele Andrei Olariu și Alin Câmpan.
„Mergem să ne luăm la luptă cu adversarii în fiecare meci. Ne așteaptă patru jocuri grele din care cred că putem obține puncte dacă vom evolua așa cum am făcut-o în ultimele două meciuri de campionat, cu CSM Focșani și Potaissa Turda. Avem mare încredere în noi, știm cât am muncit la antrenamente, așa că sperăm să iasă totul ok. Trebuie să ne facem treaba cât mai bine, mai ales că ultimele întâlniri din campionat ne-au dat încrederea că putem obține puncte împotriva oricărei echipe”, a precizat centrul Alexandru Popia.
Partidele vor putea fi urmărit online, pe site-ul oficial al Federației Române de Handbal, în schimbul sumei de 5 lei.
Clasament Liga Zimbrilor
1 Dinamo București19 18 1 0 537-398 55
2 Dobrogea Sud 19 16 0 3 502-398 48
3 Potaissa Turda 19 15 2 2 574-475 47
4 Minaur Baia Mare19 12 2 5 447-399 38
5 CSM București 18 12 0 6 509-464 36
6 Poli Timișoara 19 9 1 9 366-371 28
7 Steaua București 19 8 3 8 475-454 27
8 CSM Focșani 19 9 0 10 385-394 27
9 HC Buzău 18 8 2 8 461-458 26
10 CSM Vaslui19 7 1 11 494-531 22
11 CSM Bacău18 6 1 11 358-417 19
12 CSU din Suceava19 5 2 12 442-486 17
13 CSM Făgăraș 19 5 0 14 423-489 15
14 CSM Reșița18 2 0 16 407-508 6
15 CSM Botoșani 18 0 1 17 305-443 1
Notă: La finalul sezonului ultimele trei clasate retrogradează în Divizia A.