Prefectura Suceava a transmis că în această dimineaţă, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului se înregistrează 21.116 de persoane declarate vindecate. În acelaşi timp, numărul persoanelor vaccinate anti-Covid în judeţ a ajuns la 50.169, din care 29.337 persoane cu rapel.
Potrivit aceleiaşi surse, în judeţul Suceava, în ultimele 24 de ore au fost internate 21 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 24 persoane declarate vindecate.
Din totalul celor 516 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 150 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 7 pacienți sunt în zona tampon și 359 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Din cei 150 pacienți diagnosticați Covid-19, 5 prezintă forme ușoare, 93 sunt cu forme medii ale bolii, 34 au forme severe şi 18 prezintă forme grave și sunt internați în secția de anestezie şi terapie intensivă, iar dintre aceștia șapte pacienți sunt ventilați non - invaziv și cinci intubați ventilați invaziv).
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 364 paturi libere, din care 45 pentru pacienți Covid-19, 281 în sectorul non-Covid și 38 pentru zona tampon.
La unitatea de terapie intensivă a Spitalului Judeţean nu mai sunt disponibile paturi pentru pacienți Covid, sunt 21 ventilatoare libere, din care trei pentru pacienții Covid-19, și 18 pentru pacienții non- Covid.
Și în Spitalul Municipal Rădăuți secția de terapie intensivă pentru pacienți Covid este plină.
Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 în spitalele din județ este de 257, iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 23. La nivelul județului sunt disponibile 154 de locuri libere Covid și 60 locuri pentru zona tampon.
Prefectura Suceava a mai transmis că din cele 114 localități ale județului, 18 nu au nici un caz de infecție Covid-19 în evoluție, 22 au câte un caz în evoluție, 44 au sub cinci cazuri în evoluție, 18 au sub zece cazuri în evoluție iar 12 au peste zece cazuri în evoluție.
În cursul zilei de astăzi, în județ sunt 760 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.
Nr. crt. | UAT | Rata de infectări la mia de locuitori (inclusiv focare) |
1 | Adâncata | 1,14 |
2 | Arbore | 0,62 |
3 | Baia | 0,65 |
4 | Bălăceana | 0,00 |
5 | Bălcăuți | 1,24 |
6 | Berchișești | 0,31 |
7 | Bilca | 0,24 |
8 | Bogdănești | 0,73 |
9 | Boroaia | 1,05 |
10 | Bosanci | 0,24 |
11 | Botoșana | 0,75 |
12 | Breaza | 0,00 |
13 | Brodina | 0,25 |
14 | Broșteni | 2,69 |
15 | Bunești | 1,09 |
16 | Burla | 0,00 |
17 | Cacica | 0,00 |
18 | Cajvana | 0,10 |
19 | Calafindești | 0,00 |
20 | Capu Câmpului | 0,40 |
21 | Câmpulung Moldovenesc | 0,85 |
22 | Ciocănești | 0,00 |
23 | Ciprian Porumbescu | 2,16 |
24 | Carlibaba | 0,00 |
25 | Comanesti | 1,23 |
26 | Cornu Luncii | 0,53 |
27 | Cosna | 3,41 |
28 | Crucea | 1,52 |
29 | Darmanesti | 1,66 |
30 | Dolhasca | 0,61 |
31 | Dolhesti | 0,27 |
32 | Dorna Arini | 6,48 |
33 | Dorna Candrenilor | 0,64 |
34 | Dornesti | 0,59 |
35 | Dragoiesti | 1,52 |
36 | Draguseni | 0,00 |
37 | Dumbraveni | 0,19 |
38 | Falticeni | 1,06 |
39 | Fantana Mare | 0,77 |
40 | Fantanele | 0,43 |
41 | Forasti | 0,45 |
42 | Frasin | 0,76 |
43 | Fratautii Noi | 0,81 |
44 | Fratautii Vechi | 0,17 |
45 | Frumosu | 0,59 |
46 | Fundu Moldovei | 0,25 |
47 | Galanesti | 0,00 |
48 | Gramesti | 2,05 |
49 | Granicesti | 0,97 |
50 | Gura Humorului | 1,28 |
51 | Hantesti | 0,50 |
52 | Hartop | 0,75 |
53 | Horodnic de Jos | 0,40 |
54 | Horodnic de Sus | 0,36 |
55 | Horodniceni | 0,84 |
56 | Iacobeni | 0,50 |
57 | Iaslovat | 0,00 |
58 | Ilisesti | 0,00 |
59 | Ipotesti | 1,05 |
60 | Izvoarele Sucevei | 0,46 |
61 | Liteni | 0,78 |
62 | Marginea | 0,25 |
63 | Malini | 0,13 |
64 | Manastirea Humorului | 0,52 |
65 | Milisauti | 0,00 |
66 | Mitocu Dragomirnei | 0,18 |
67 | Moara | 0,47 |
68 | Moldova-Sulita | 0,51 |
69 | Moldovita | 0,00 |
70 | Musenita | 1,10 |
71 | Ostra | 0,00 |
72 | Panaci | 0,90 |
73 | Paltinoasa | 1,63 |
74 | Patrauti | 0,70 |
75 | Partestii de Jos | 0,00 |
76 | Poiana Stampei | 1,75 |
77 | Poieni Solca | 0,88 |
78 | Pojorata | 1,35 |
79 | Preutesti | 0,56 |
80 | Putna | 0,76 |
81 | Radaseni | 0,49 |
82 | Radauti | 0,68 |
83 | Rasca | 0,00 |
84 | Sadova | 0,38 |
85 | Salcea | 0,89 |
86 | Satu Mare | 0,21 |
87 | Siminicea | 0,34 |
88 | Siret | 0,73 |
89 | Slatina | 0,52 |
90 | Solca | 0,38 |
91 | Straja | 0,33 |
92 | Stroiesti | 0,59 |
93 | Stulpicani | 0,83 |
94 | Suceava | 1,80 |
95 | Sucevita | 0,88 |
96 | Șaru Dornei | 2,62 |
97 | Șcheia | 1,39 |
98 | Șerbauti | 0,00 |
99 | Todiresti | 1,79 |
100 | Udesti | 0,36 |
101 | Ulma | 0,90 |
102 | Vadu Moldovei | 0,22 |
103 | Valea Moldovei | 0,21 |
104 | Vama | 0,48 |
105 | Vatra Dornei | 4,50 |
106 | Vatra Moldovitei | 0,23 |
107 | Veresti | 0,67 |
108 | Vicovu de Jos | 0,14 |
109 | Vicovu de Sus | 0,23 |
110 | Voitinel | 0,18 |
111 | Volovat | 0,79 |
112 | Vulturesti | 1,12 |
113 | Zamostea | 0,00 |
114 | Zvoristea | 1,13 |
|
|
|
|
| 0,96 |