Locuința din lemn a unei familii din Panaci a luat foc în noaptea de sâmbătă spre duminică și a ars ca o torță. Construcția s-a transformat în scrum în doar câteva ore, iar pompierii chemați la fața locului nu au putut face mare lucru pentru a salva ceva.
Incendiul a fost anunțat puțin după ora 1.00, iar la Panaci, pe lângă lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună au ajuns pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei și ai Punctului de Lucru Poiana Stampei. S-a intervenit cu trei autospeciale de stingere, dar în momentul în care pompierii au ajuns la fața locului ardea generalizat casa de locuit, construită din lemn, cu pericol de propagare la o anexă gospodărească.
Focul a fost lichidat în jurul ore 5.00, dar flăcările au distrus întreaga locuință și tot ceea ce se afla în interior, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Pompierii spun că incendiul ar fi plecat, cel mai probabil, de la un scurtcircuit produs la aparate electrice lăsate sub tensiune.