O femeie în vârstă de 33 de ani, din Ciprian Porumbescu, a ajuns la pușcărie după ce a fost condamnată definitiv la o pedeapsă de 5 ani și 8 luni de închisoare. Florentina-Lucica Răscol a fost găsită vinovată pentru infracțiunea de trafic de minori. Culmea ironiei, la locuința femeii au fost găsiți 6 copii minori. Aceștia au fost internați în regim de urgență într-un centru al DGASPC Suceava.
Florentina-Lucica Răscol a fost judecată în libertate, sub control judiciar, într-un dosar în care ancheta și rechizitoriul au fost derulate de procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava. În același dosar a mai fost trimis în judecată și concubinul femeii, un anume Laurențiu-Relu Fierar. Dosarul vizează fapte de proxenetism, iar Florentina-Lucica Răscol a fost găsită vinovată pentru că a participat direct la racolarea unei minore pentru partide de sex.
În perioada aprilie-mai 2019, Fierar ar fi recrutat o minoră de 16 ani, pe care a constrâns-o să practice prostituția. Din datele structurilor de combatere a crimei organizate rezultă că fata era adusă foarte des de la Ciprian Porumbescu în municipiul Suceava, într-un apartament de pe strada Samoil Isopescu, unde era supravegheată în timp ce practica prostituția, banii ajungând ulterior integral la Laurențiu-Relu Fierar, dar și la concubina sa.
- Cât plăteau clienții
Procurorii au date că Fierar și concubina au început să închirieze apartamente în Suceava de la mijlocul anului 2018 și până în noiembrie 2019, în scopul practicării prostituției. Au fost identificate trei apartamente închiriate în acest scop.
Fierar publica anunțuri pe un site cunoscut cu secțiune de escorte (publi24.ro), de unde erau racolați clienți care, rezultă din cercetări, plăteau pentru sex sume cuprinse între 130 și 230 de lei, în funcție de tipul și durata actului sexual.
În dosar mai este identificată și o a treia femeie care a întreținut relații sexuale contracost în folosul lui Fierar, într-un apartament din cartierul George Enescu, zona Liceului cu Program Sportiv, precum și în cel de pe Samoil Isopescu. Ce atrage atenția este că respectiva ar fi plătit 500 de lei pe zi pentru a putea folosi apartamentul și a practica prostituția, banii fiind predați protectorului Laurențiu-Relu Fierar.