387 de elevi suceveni au lipsit luni, 29 martie, de la proba scrisă la limba și literatura română din cadrul simulării examenului de evaluare națională.
Nici un candidat dintre cei 4.977 prezenți nu a avut temperatura peste maximul admis şi nici un candidat nu a fost eliminat.
Conform procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, au fost aprobate 26 de solicitări de desfășurare a examenului în condiții speciale (cu prelungirea timpului de lucru de 1-2 ore pentru 9 elevi, cu prelungirea timpului de lucru de 1 oră și susținerea probei într-o sală separată pentru 5 elevi și cu prelungirea timpului de lucru de 1 oră și asigurarea unui interpret mimico-gestual pentru 12 elevi).
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație pe site-ul subiecte.edu.ro.
Vă reamintim că în județul Suceava s-au înscris 5.364 de elevi ai claselor a VIII-a la probele scrise din cadrul simulării examenului de evaluare națională. Simularea probelor scrise ale examenului de evaluare națională a început luni, 29 martie 2021, cu proba scrisă la limba și literatura română, iar marţi, 30 martie, se va desfășura proba scrisă la matematică. Organizarea și desfășurarea examenului vor avea loc în 160 de centre de examen.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, prof. Ioan Cezar Anuței, a spus că rezultatele obținute de elevi la simularea națională sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor.
Dintr-un comunicat de presă semnat de Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației, reiese că pe 29 martie 2021, la prima probă scrisă din cadrul simulării examenului de evaluare națională - proba de limba și literatura română, au fost prezenți „124.931 de elevi (90,54% din totalul elevilor eligibili să susțină proba). Nu au putut participa 6.120 de elevi din 149 de unități de învățământ, aflate în localități în care rata incidenței cumulate la nivelul unității este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori. Au fost eliminați pentru tentativă de fraudă trei elevi (doi elevi din județul Călărași, respectiv 1 elev din județul Timiș). Cea mai ridicată rată de participare s-a înregistrat în județul Neamț (96,5%)”.