Minerii de la exploatările de uraniu din județul Suceava au încetat protestul demarat miercuri, 17 martie. Asta după ce Guvernul a emis o Hotărâre prin care oamenilor le-au fost acordate drepturile salariale revendicate. Este vorba de suplimentul alimentar antidot, în valoare de 30 de lei/zi, care nu mai fusese plătit de un an de zile. Hotărârea de Guvern nr. 345, publicată joi seară în Monitorul Oficial, prevede plata unei sume de 4.050 de lei pentru fiecare miner de la Sucursala Crucea a Companiei Naționale a Uraniului. Decizia a venit după negocieri îndelungate între reprezentanții sindicatelor și cei ai Ministerului Energiei. Pentru că discuțiile nu se finalizau cu rezultate concrete, joi dimineață circa 130 de mineri au decis să intre în greva foamei. Se poate ca și acest gest extrem al minerilor să fi contribuit la urgentarea lucrurilor. Cert este că prin HG 345 minerii își vor primi restanțele financiare din cauza cărora nu au mai intrat la muncă în subteran. Trebuie spus că oamenii au continuat protestul și vineri dimineață, nemulțumiți că persoanele din conducerea CNU doreau să-i trimită în concediu de odihnă în următoarele două săptămâni. În final, s-a renunțat la această intenție, iar minerii vor reveni la lucru începând de luni.