Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară din Inspectoratul de Poliție Județean Suceava au efectuat un adevărat maraton în ultimele săptămâni, ocazie cu care au discutat cu aproape 1.000 de elevi. Acestora le-au fost prezentate elemente de educație juridică și antiinfracțională, în cadrul proiectului ”Delincvența juvenilă între responsabilitate și decizie” inițiat la începutul lunii martie 2021. Școlile vizate au fost licee și colegii, atât din orașe, cât și din mediul rural. Cu ocazia acestor întâlniri, elevilor li s-au explicat o serie de amănunte, respectiv:
· Cunoaşterea permanentă a evoluţiei fenomenului violenţei din incinta şcolilor şi zonele adiacente acestora, a formelor de manifestare a comportamentelor antisociale ale elevilor şi identificarea categoriilor de minori aflaţi în situaţii de risc victimal sau delictual;
· Dezvoltarea colaborării cu instituţiile care au atribuţii în domeniul protecţiei copilului pentru atragerea şi implicarea elevilor în proiecte – campanii de prevenire, activităţi extraşcolare etc.;
· Consolidarea parteneriatului familie - școală - polițieîn vederea dezvoltării unui proces educaţional antiinfracţional şi a prevenirii comportamentelor violente;
· Eficientizarea activităţii poliţiei de combatere a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor;
· Monitorizarea și promovarea modului de respectare a legislației în contextul pandemiei generate de virusul SARS-COV-2.