Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat joi, 25 martie, că toți elevii vor avea vacanța de primăvară în perioada 2 aprilie - 4 mai, cu excepția elevilor din clasele terminale, clasele a VIII-a și clasele a XII-a, care rămân pe programul stabilit, adică vacanță pentru sărbătorile pascale catolice,înperioada2 aprilie–11aprilie, și vacanță pentru sărbătorile pascale ortodoxe,30 aprilie - 9 mai.Sorin Cîmpeanu a mai declarat că examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite conform calendarului deja aprobat și cunoscut, respectiv în perioada 22 - 25 iunie, pentru probele scrise de la evaluarea națională, și 28 iunie – 1 iulie, pentru probele scrise de la examenul de bacalaureat.
Semestrul al II-lea va fi redus cu o săptămână, toate clasele, în afară de cele terminale, urmând a finaliza anul școlar pe 25 iunie. La bacalaureat, probele de competențe vor fi echivalate. „Cu sprijinul cadrelor didactice într-un an școlar atipic, în care tezele școlare nu se mai susțin, în care numărul notelor a fost redus, se vor încheia acele activități de evaluare și încheiere a rezultatelor școlare. Nu vor fi necesare activități de recuperare a materiei, având în vedere efortul cadrelor didactice. Pentru filiera tehnologică și învățământul profesional și tehnic, finalul anului școlar va rămâne la datele cunoscute. Este vorba despre elevii care au un an școlar de 37 de săptămâni. Dacă le-am prelungi și lor cu o săptămână, mergem prea aproape de luna august. Soluția la această situație este renunțarea la săptămâna altfel, și îndrăznesc să spun că acest an școlar este în integralitate altfel, nu numai săptămâna altfel”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu. De asemenea, evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și prestările PISA, spune ministrul Educației, rămân în continuare programate cu prezență fizică în toate școlile care funcționează în localități necarantinate. Evaluarea națională de clasa a II-a se programează pentru perioada 25 - 28 mai. Activitățile remediale se vor ține doar până la pragul de 6 la mia de locuitori.