Un bărbat în vârstă de 38 de ani, hoț recidivist, care se afla sub măsura controlului judiciar, a ajuns din nou după gratii, după ce polițiștii au stabilit că a forțat intrarea într-o casă în construcție din Câmpulung Moldovenesc, furând ce a considerat că este de valoare și poate fi valorificat, respectiv patru baterii de baie și un prelungitor de curent electric.
Pe 23 martie, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată că un imobil aflat în construcție, proprietatea unui bărbat care locuiește în municipiul Iași, a fost spart, prin forțarea ușii de la intrare.
Prejudiciul provocat a fost estimat la 900 de lei.
În urma anchetei polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale Câmpulung Moldovenesc a rezultat că Iulian Dominte Gherman, în vârstă de 38 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, recidivist, este autorul furtului. Acesta se afla sub măsura controlului judiciar într-un alt dosar penal, măsurile dispuse de procuror fiind evident încălcate prin acest furt.
În seara zilei de miercuri, pe numele bărbatului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, Gherman ajungând în arestul poliției județene.
Bărbatul urmează a fi prezentat în fața unui judecător de la Câmpulung Moldovenesc, cu propunere de arestare preventivă.