Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că operatorul aerian Ryanair va introduce încă un zbor din Suceava către o destinație externă. Gheorghe Flutur a spus că Ryanair va avea o rută regulată sezonieră spre Rhodos, în Grecia, pe care o va opera de pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare” din Suceava, începând cu luna iulie, cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, în zilele de joi și duminică. „O săptămână plină de vești bune privind noi operatori și noi curse care vor opera de pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava. Lumea pare a se pregăti de revenire la normalitate. În tot acest timp, și noi ne pregătim, în vremuri grele, pentru vremuri mai bune”, a declarat șeful administrației județene.
Gheorghe Flutur a spus că Ryanair va avea, din această vară, zboruri din Suceava către Viena, în Austria, și Veneția, în Italia.