Sala de expoziții „Zamca” din incinta Asociației Institutul Bucovina a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute vernisajul expoziției „Mozaic” a Clubului Fotografilor Suceveni, marcând astfel un moment cu deosebită semnificație în istoria Clubului, și anume expunerea publică a 100 de lucrări în cadrul primei expoziții de acest gen.
Fotograful Codrin Anton, în calitate de președinte al Clubului Fotografilor Suceveni, a fost unul dintre invitații de onoare ai evenimentului, alături de autorii lucrărilor de artă fotografică. „Aici au expus 25 de membri, din totalul de 44 de colegi. Am intitulat expoziția noastră «Mozaic», pentru că suntem un amalgam, spun eu, de stiluri de a fotografia, și sunt expuse fotografii cu peisaje, fotografii de la evenimentele noastre, fotografii de sport, cadre cu Bucovina noastră dragă, pe care vă invit să le admirați, până pe 15 aprilie”, a spus Codrin Anton.
Importanța artei în viețile noastre, ale tuturor, chiar la locul de muncă, a fost adusă în discuție de Vasile Gafiuc, președintele Asociației Institutul Bucovina: „ne bucurăm că putem să găzduim prima expoziție a Clubului Fotografilor Suceveni. Ușile noastre sunt deschise pentru orice artist care vrea să expună. Este un spațiu viu, unde nu doar că are loc expoziția, ci unde se desfășoară activități zilnice și cred că ăsta reprezintă cel mai frumos lucru, să avem niște opere de artă, niște artiști care expun într-un spațiu de lucru”.
· Delegație din Ucraina
Organizarea expoziției nu ar fi fost posibilă fără implicarea maestrului Mihai Pânzaru – PIM, îndelung colaborator al organizației Institutul Bucovina, care lună de lună se asigură că cele mai deosebite lucrări ale artiștilor suceveni sunt deschise publicului pentru vizită. La evenimentul organizat la finele săptămânii trecute, maestrul Mihai Pânzaru – PIM a subliniat faptul că membrii Clubului Fotografilor Suceveni sunt unitari în diversitatea lor, ceea ce le demonstrează extrem de bine forța artistică, chiar acum, în prag de primăvară. Silviu Petrariu, din cadrul Asociației Institutul Bucovina, a sprijinit la rândul său organizarea galeriei de fotografii, în calitate de coordonator activități.
Nu în ultimul rând, amintim și prezența la eveniment a unei delegații ucrainiene aflată vineri, 19 martie, în vizită la sediul asociației, cu ocazia unei întâlniri de lucru în cadrul Proiectului Smart4Youth (Sprijin, Mobilitate și Artă pentru Tinerii de peste Granița României – Ucraina). În acest context, Iurii Levchyk, președintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, a lansat o invitație către fotografii suceveni, pentru a-și expune lucările și la Cernăuți, arătând că multe dintre momentele trăite aici i-au adus aminte de propria copilărie și de peisajele îndrăgite din Bucovina. Din aceeași delegație au făcut parte Nadiya Makushynska, Trandafir – Lysak Valentyna, reprezentanți ai Școlii Superioare Vocaționale nr. 5 din Cernăuți.
Până pe 15 aprilie, galeria este deschisă publicului larg în mod gratuit, la sediul Asociației Institutul Bucovina, din Strada Zamcei, nr. 17, între orele 09:00 – 17:00.Pentru mai multe informații despre aceasta, persoana de contact este Silviu Petrariu, tel: 0230.524.128, e-mail: info@bucovinainstitute.org.
Asociația Institutul Bucovina este o organizație nonguvernamentală din județul Suceava, furnizor licențiat de către Ministerul Muncii în 2011, în domeniul serviciilor suport pentru angajare.