Iulius Mall Suceava organizează un weekend creativ, cu ateliere pentru copii și produse handmade. În cadrul atelierelor de creație imaginația, prietenia, zâmbetele și veselia fac casă bună, iar specialiștii de la Creativ & Deco propun o nouă temă pe cât de interesantă, pe atât de distractivă. Tot în Iulius Mall Suceava veți descoperi și produse handmade, create cu atenție de artizani.
„Învățarea prin joacă este una dintre cele mai eficiente metode prin care copiii se distrează, dar își și pun la încercare abilitățile practice. Cei mici vor demonstra cât de bine se pricep la asamblare și ulterior vor lăsa creativitatea să prindă aripi, sâmbătă,20 martie 2021, în cadrul atelierelor de creație, unde vor <construi> o casă, pe care o vor decora după bunul plac”, anunță organizatorii. „Am o căsuță mică, așa și așa” va fi cântecelul pe care îl vor fredona toți copiii în acest weekend, la Iulius Mall Suceava.
Prima grupă va începe de la ora 14.00, iar cea de-a doua de la ora 15.00. Materialele sunt oferite de Iulius Mall, iar căsuțele asamblate și personalizate de copii pot fi luate acasă. Accesul la atelierele de creație este gratuit, iar intrarea se face pe bază de invitație, care poate fi obținută de la Centrul Info. Numărul de participanți este limitat pentru a se menține distanțarea fizică.
Weekendul creativ de la Iulius Mall Suceava aduce și produse realizate manual de către talentații artiști pe care îi găsiți la etaj,până duminică, 21 martie. Decorațiuni care vor da un strop de personalitate casei, accesorii vestimentare care vă vor completa stilul, bijuterii care vă vor da o notă de eleganță și multe alte produse realizate cu migală de artizani vă așteaptă să le descoperiți.