Cei aproximativ 300 de mineri care lucrează la exploatările de la Crucea și Botușana au încetat în această dimineață activitatea și au intrat în grevă. Angajații Companiei Naționale a Uraniului (CNU) sunt nemulțumiți că nu și-au mai primit salariile de două luni, iar suplimentul de hrană nu le-a mai fost achitat de un an de zile. Deocamdată, minerii nu s-au blocat în subteran, dar spun că o vor face dacă problemele pe care le ridică nu își vor găsi rezolvarea în cel mai scurt timp.