La aproape un an de la momentul carantinării Sucevei, la începutul pandemiei, sucevenii sunt îndemnați să nu lase garda jos și să respecte în continuare măsurile de protecție, chiar dacă situația îmbolnăvirilor e mai bună decât în alte localități din țară.
“Rata îmbolnăvirilor este de 1,94 la mia de locuitori – chiar dacă este bunișoară comparativ cu cea din alte orașe mari, este cazul să respectăm în continuare regulile de protecție legate de pandemie, pentru că a venit acest val trei, cu noile tulpini de coronavirus, mai ales cea britanică, destul de prezentă și la Suceava. De aceea nu avem nici un motiv de relaxare, ba mai mult, să respectăm mai tare aceste reguli – purtatul măștii obligatoriu, păstrarea distanței fizice, sociale, igiena personală”, a spus miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a prezentat și situația vaccinărilor în cele trei centre comunitare deschise la CN “Ștefan cel Mare”, la Șc. nr. 11 “Miron Costin” și mai nou la Iulius Mall, unde au fost deja imunizate primele 100 de persoane, cu Moderna. În total sunt 2401 persoane vaccinate în cele trei centre, în care sunt disponibile toate cele trei vaccinuri autorizate în UE și în țară – Pfizer, Moderna și AstraZeneca.
“Este clar că a mai scăzut numărul celor care se vaccinează cu Astra Zeneca, după măsurile de precauție luate în ultimele zile, când dozele dintr-un lot au fost oprite de la utilizare și la Suceava, dar în continuare îndemn lumea să se vaccineze și să se protejeze, să nu mai trecem prin ce am trecut anul trecut, când am fost șase săptămâni în carantină și iată că se împlinește un an în scurt timp”.
Carantinarea Sucevei și a opt comune limitrofe a fost decisă de autoritățile centrele pe 30 martie 2020, după ce s-a descoperit că din cei 2109 de oameni depistați cu coronavirus în România, 593 erau din Suceava.