Un bebeluș de numai două luni a murit în condiții care nu sunt încă destul de clare. Incidentul s-a petrecut la primele ore ale dimineții de miercuri, 3 martie, la o locuință din comuna Șcheia. Mama fetiței s-a trezit în jurul orei 7.00 și a pregătit lapte praf cu care a hrănit-o pe micuță. Mama a adormit apoi lângă copilaș, iar la ora 8.30 când s-a trezit a observat că nu mai respiră. A sunat imediat la serviciul de urgență 112 și a cerut ajutorul unui echipaj medical. Un echipaj SMURD s-a deplasat de urgență la locuința din Șcheia și a observat că micuța era în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare, dar cu toate eforturile, puțin după ora 10.00 s-a declarat decesul fetiței. În cursul zilei de joi medicii legiști urmau să efectueze necropsia pentru a stabili cauza decesului.