Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 3 mar 2021 - Anul XXVI, nr. 51 (7663)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Accident cu 23 de răniți, după ce un microbuz cu elevi a fost izbit frontal de un autoturism intrat pe contrasens

Miercuri, 3 Martie 2021 (17:38:05)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un accident rutier cu victime multiple, care se putea solda ușor cu un carnagiu rutier de proporții, a avut loc miercuri după-amiază, la Arbore. În jurul orei 14.20, un microbuz școlar, în care se aflau 19 elevi de la liceul din Cajvana, a fost izbit frontal de un autoturism intrat pe contrasens. În total, în accident au fost implicate 26 de persoane, din care 23 au fost transportate cu ambulanțele la spital. Din fericire, toți răniții erau conștienți și cooperanți, leziuni mai grave având doar adulții din mașina care a intrat în microbuzul școlar.

Modul în care s-a produs accidentul este destul de clar, fiind înregistrat de o cameră de supraveghere. Prima concluzie certă este că șoferul microbuzului nu are vină pentru accident.

Șoferul unui autoturism care circula din sensul opus al microbuzului a redus viteza și a oprit neglijent, fără a trage spre dreapta, iar un al doilea, care venea din spate, a văzut târziu acest lucru. Acest al doilea șofer a tras brusc de volan stânga, pentru a evita mașina din față. Mașina din spate a acroșat-o pe cea din față, după care a intrat pe sens opus, peste linia continuă, unde a intrat în coliziune cu microbuzul. Șoferul microbuzului a tras ușor de volan spre dreapta, dar nu a avut cum evita impactul, microbuzul intrând în șanț, unde s-a răsturnat pe o parte. Dacă microbuzul ar fi avut o viteză mai mare, consecințele ar fi fost cu adevărat dramatice. 

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene, a prezentat primele concluzii ale polițiștilor care au făcut cercetări la fața locului: ”Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Cajvana, care rula în spatele unui vehicul, nu a păstrat distanța regulamentară în mers, moment în care a acroșat ușor autovehiculul din fața sa, iar ulterior a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un microbuz de transport școlar în care se aflau 19 elevi de la Cajvana. În urma evenimentului rutier, 23 de persoane au fost transportate la spital, inclusiv elevii, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani. Din fericire, nu s-au înregistrat elevi cu probleme deosebite, persoanele cu leziuni mai importante fiind din autoturismul care a pătruns pe contrasens”.  

De precizat că microbuzul era omologat pentru transportul a 15 elevi, dar în interior erau 19. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, a declarat: ”S-a activat Planul Roșu de intervenție, la fața locului au fost trimise zece ambulanțe, atât de la Serviciul Județean de Ambulanță, cât și de la SMURD, inclusiv ambulanță de transport victime multiple, precum și o autospecială pentru descarcerare. Toate persoanele au fost monitorizate din punct de vedere medical, bilanțul final însumând 23 de răniți. Din fericire, toate persoanele implicate sunt conștiente și cooperante.”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Accident cu 23 de răniți, după ce un microbuz cu elevi a fost izbit frontal de un autoturism intrat pe contrasens.
 Vizualizări articol: 3760 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Accident cu 23 de răniți, după ce un microbuz cu elevi a fost izbit frontal de un autoturism intrat pe contrasens0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei