Un puternic incendiu a izbucnit luni seara într-o gospodărie din comuna Ulma, satul Costileva de Sus. Focul a fost anunțat în jurul orei 22.00, fiind alertate unitățile de pompieri din Vicovu de Sus și Rădăuți.
Gospodăria se află într-o zonă cu drum neamenajat și pante neaccesibile autospecialelor cu apă și spumă. Pompierii militari au fost nevoiți să urce pe jos aproximativ trei kilometri până la locul incendiului și au trecut apoi la localizarea flăcărilor cu mijloace de primă intervenție, folosind lopeți, zăpadă și pământ.
Când au ajuns la locul incendiului, mai multe construcții ale gospodăriei, între care casa de locuit, bucătăria de vară, șura și alte anexe, majoritare din lemn, dispuse pe o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați, ardeau generalizat. Exista de asemenea pericolul de propagare a flăcărilor la un fânar, la un garaj și la pădure, toate aflate în imediata apropiere. În timpul intervenției o
autospecială de capacitate mică, cu un volum de 500 litri de apă, a reușit să ajungă la locul intervenției. De asemenea, mai mulți voluntari din comună și un utilaj TAF au sosit în sprijinul militarilor, în efortul de a lichida incendiul. Intervenția a fost deosebit de dificilă, de lungă durată, pe temperaturi scăzute și cu efort fizic solicitant la maxim.
Din păcate construcțiile din lemn cuprinse de flăcări nu au mai putut fi salvate, însă pompierii militari și voluntarii aflați la fața locului au reușit să salveze fânarul, garajul, dar și fondul forestier aflate foarte aproape de locul focarului.
Cercetările efectuate la locul incendiului au stabilit că acesta a izbucnit din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect. Pompierii acționează și la această oră pentru lichidarea ultimelor focare
care ar putea provoca reizbucnirea unui nou incendiu.