Două persoane aflate într-un autoturism marca BMW, cu care circulau pe DN 2, între localitățile Pătrăuți și Dărmănești, au fost rănite marți după-amiază, după ce autoturismul s-a răsturnat pe un câmp de la marginea șoselei. În urma accidentului, autoturismul a rămas pe roți, iar cele două persoane au putut să iasă din interiorul mașinii avariate.
La locul accidentului a ajuns un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD, după ce echipajul unei ambulanțe private care trecea prin zonă a acordat primul ajutor celor două victime rănite în accident. Acestea erau conștiente și cooperante și au fost preluate de echipajele medicale, care le-au transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, pentru investigații suplimentare.
Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul și dacă șoferul mașinii consumase alcool înainte de a se urca la volan, în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.