Primele informații despre cum a decurs operația lui Daniel Bodnar, intervenție chirurgicală efectuată de o echipă operatorie de la Spitalul de Neurochirurgie Iași, au fost transmise de sora lui Daniel, dr. Daniela Pintican.
Concluzii nu se pot trage atât de repede, așa cum era de așteptat, iar din ce a transmis sora sa, sunt și vești bune, dar și vești mai puțin bune:
”Am discutat cu medicii din echipa operatorie, care au făcut ceea ce a ținut de ei, la cele mai înalte standarde, și le mulțumim.
Lui Daniel i-au fost refăcuți corpii vertebrali. Au fost găsite leziuni importante la nivelul măduvei spinării. De acum Dumnezeu își va face partea Lui, cu siguranță!
S-a trezit din anestezie. Mâine dimineață urmează să i se facă un examen neurologic.
Va urma o perioadă lungă și intensă de recuperare.
Căutăm cele mai bune soluții pentru că ne dorim cu ajutorul lui Dumnezeu ca Daniel să poată umbla din nou.
Recuperarea o va face în Viena, acolo unde Daniel are 2 surori. Urmează să facem demersurile necesare pentru a începe cât mai repede posibil procedurile.
Noi, ca familie, îl susținem, avem nevoie și de susținerea voastră! Vă mulțumim pentru susținere și pentru toate mesajele. Daniel este un om preaiubit de Dumnezeu, familie și de toți oamenii care îl cunosc și știu că lupta lui a fost, este și va fi pentru dreptate și adevăr. Cu Dumnezeu înainte!”