De Ziua Culturii Naționale, mai multe coroane de flori au fost depuse de oficialități și nu numai la bustul poetului Mihai Eminescu din municipiul Suceava. Primii au fost câțiva elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș”, însoțiți de prof. Gheorghe Cîrstian, coordonatorul Casei de Poezie Light of ink, cărora le-au urmat reprezentanți ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (director prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu), Casa de Cultură a Studenților Suceava (director prof. Valentin Ianoș). Coroane de flori au depus, apoi, reprezentanți ai Centrului Cultural Bucovina, ai Primăriei Suceava, ai Consiliului Județean Suceava, ai Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, ai Societății Scriitorilor Bucovineni, ai Asociației SEVA etc. Reprezentanții Centrului Cultural Bucovina vor depune, la ora 13:00, coroane de flori la statuia marelui poet Mihai Eminescu din curtea Mănăstirii Putna, poet care trebuie să rămână veșnic în memoria poporului român. Tot astăzi, după cum a spus Niculai Barbă, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, fiind Ziua Culturii Naționale, se vor depune coroane de flori și la bustul lui Ciprian Porumbescu din Parcul Central.