Proiectele Institutului Bucovina prind contur cu sprijinul oamenilor de valoare din comunitatea suceveană, din care fac parte voluntari, traineri, specialiști, artiști. Colaborarea de lungă durată cu Mihai Pânzaru-PIM, maestru în arta graficii și a caricaturilor, aduce, încă din 2004, suflul artistic de care este nevoie într-o organizație care lucrează în sfera incluziunii sociale.
În cadrul Academiei PIM, maestrul coordonează ateliere de grafică și pictură pentru copiii și tinerii din municipiul Suceava, contribuind la dezvoltarea personală a acestora prin dezbateri și prezentarea unor concepte inovative. Și în cadrul „Clubului Împreună”, care este un centru de zi pentru persoanele adulte cu dizabilități socio-psihiatrice organizat la sediul Institutului Bucovina, au loc astfel de workshop-uri pentru dezvoltarea abilităților creative. Lucrările realizate în cadrul atelierelor sunt înscrise mai departe la concursuri și expoziții naționale, multe dintre acestea obținând de-a lungul anilor premii în cadrul Festivalului de caricatură și satiră „Umor la... Gura Humorului” și a Concursului de caricatură „Popa’s într-un zâmbet de copil”.
· Promotorii Voluntaritului
Tot în colaborare cu Institutul Bucovina, maestrul Mihai Pânzaru-PIM a coordonat în anii trecuți și ateliere de creație pentru liceenii care participau la taberele de vară organizate în Țara Dornelor. Acesta s-a mai implicat și în dezvoltarea unor instrumente de lucru cu adulții și a facilitat cooperarea transfrontalieră cu Ucraina.
„Trebuie să amintim și faptul că, la finalul anului trecut, am avut onoarea de a-l nominaliza printre cei 10 voluntari ai Institutului Bucovina, premiați în cadrul proiectului Promotorii Voluntariatului în România 2020, aflat sub patronajul Secretariatului General al Guvernului. Cu ocazia împlinirii sâmbătă, a frumoasei vârste de 75 de ani, Institutul Bucovina dorește pe această cale să-și exprime recunoștința și mulțumirea pentru implicarea necontenită a maestrului PIM în proiectele de incluziune socială ale organizației, cu speranța ca această colaborare să aducă rezultate la fel de speciale în continuare. La mulți ani frumoși și sănătoși, Maestre!”, au transmis reprezentanții Institutului Bucovina. Pentru mai multe informații legate de activitățile și atelierele de creație desfășurate la Institutul Bucovina, persoana de contact este Petru Vasile Gafiuc, președintele Institutului Bucovina. Tel: 0230.524.128, e-mail: bucovina.institute@gmail.com.