Primele informații suplimentare pe care vi le prezentăm în exclusivitate în legătură cu accidentul cu doi decedați de pe Mestecăniș este că în autoutilitara cu opt locuri se afla un grup de suceveni din zona Sadova-Breaza-Câmpulung Moldovenesc, care se porniseră spre Franța.
Așadar, nu se poate vorbi de oboseală de la volan. Șoferul abia plecase în cursă. Într-o zonă de coborâre, în aliniament, mașina a derapat, s-a învârtit pe carosabil și s-a răsturnat pe sens opus, pe partea dreaptă. Au murit pasagerul din dreapta față și unul din pasagerii din spate, tot din dreapta, care au fost prinși practic între mașină și carosabil. Pentru cei doi bărbați prinși sub mașină, forțele de intervenție nu au mai putut face din păcate nimic.
Din primele informații pe care le avem, au murit un bărbat în vârstă de 48 de ani și unul de 58 de ani, unul din Breaza și unul din Câmpulung Moldovenesc.
Un alt detaliu important este că pe carosabil erau semințe de floarea soarelui, căzute probabil pe timpul nopții dintr-o încărcătură. Semințele de floarea soarelui și umezeală au transformat, probabil, suprafața de rulare într-o capcană mortală.