Broșura de informare privind vaccinul împotriva Covid-19 a fost trimisă în această perioadă tuturor ierarhilor din Patriarhia Română. Conform datelor furnizate de purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, Biserica Ortodoxă Română, ca și toate celelalte culte religioase din România, a primit Broșura informativă cu titlul: Vaccinarea împotriva Covid-19 în România - Gratuită, Voluntară, Sigură, document oficial al Comitetului Național de Coordonarea activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 în România. „Acest material informativ a fost transmis în această perioadă tuturor ierarhilor din Patriarhia Română. În acest sens, nu în altul, Biserica se implică în absolut firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor ei cu privire la această vaccinare. Opțiunea pentru vaccinarea cu actualul vaccin anti-Covid trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul limpede al unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremelor. Doar cineva bine informat din surse sigure, credibile, validate instituțional, poate lua o decizie adecvată, menită să îi protejeze sănătatea personală și pe a celor din jur”, a explicat purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române.
Atunci când o enoriașă l-a întrebat pe ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, „dacă trebuie sau nu trebuie să fie acceptat vaccinul împotriva îmbolnăvirii cu Covid-19”, înaltul ierarh i-a răspuns: „Având în vedere că suntem în mileniul III, lucrurile trebuie făcute la lumină şi în cunoştinţă de cauză. Or, mie lipsindu-mi această cunoştinţă de cauză, nu vă pot spune dacă să vă vaccinaţi sau nu, ci vă las libertatea de a alege, însă nu înainte de a lua sfat de la oameni competenţi şi de a vă informa temeinic”.
Purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a mai subliniat într-un interviu că „vaccinarea rămâne un act personal de decizie", motiv pentru care este recomandată informarea din surse sigure.