ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, îi îndeamnă pe credincioșii cărora li se percep taxe de înmormântare să reclame aceste fapte protopopiatelor de care aparțin acele parohii. După ce Arhiepiscopul Sucevei a spus că, „din câte știu eu”, taxă pentru înmormântare nu există, ierarhul a răspuns unor credincioși care i-au reamintit că li s-au cerut bani la oficierea înmormântărilor.
„În Parohia V. se cere câte 500 lei de preot, 200 lei pentru dascăl, 150 lei pentru pălimar. La înmormântare participă întotdeauna 2 preoți (ginere şi tata socru – 1.000 lei). Vi se pare normal? Am o înregistrare în acest sens. Să o fac publică sau veți lua măsuri?”, a fost una dintre întrebările adresate ierarhului, pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei. Răspunsul ierarhului a fost: „Ca să putem dispune o verificare a celor semnalate, înaintaţi înregistrarea despre care faceţi vorbire către Protopopiatul Suceava II”.
O altă credincioasă i-a adresat ierarhului o întrebare asemănătoare: „Ce trebuie făcut în cazul când preotul cere o sumă de 400 lei pentru o înmormântare, indiferent dacă este sărac sau nu?”. ÎPS Calinic a răspuns: „Nu vi se poate impune o anumită sumă. Iar dacă vă condiţionează înmormântarea de plata respectivei sume, adresaţi-vă protopopiatului de pe raza căruia face parte parohia respectivă. Să aveţi un an cu sănătate şi cu multă linişte sufletească!”
O altă întrebare adresată înaltului ierarh se referea la personalul neclerical angajat la unele parohii. „Înaltpreasfinția Voastră, vă felicit pentru toate demersurile pe care le-ați inițiat în A.S.R. Am înțeles că nu puteți lua măsuri cu preoții numiți în parohii nestatutar, dar totuși pentru personalul neclerical, unde avem angajați rude ale preoților (soacre, mama, soții etc.) tot nu puteți lua nici o măsură?”, întrebare la care răspunsul ierarhului a fost: „Eu sunt episcopul Calinic şi nu Vlad Ţepeş! O hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu se poate implementa peste noapte, ci în timp şi în urma unei analize serioase. Cu Dumnezeu înainte!”
Pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic continuă să le răspundă credincioșilor care-i trimit întrebări cu privire la activitatea religioasă din județ.