Centrele de vaccinare anti-Covid existente la această dată în județul Suceava au capacitatea de a imuniza zilnic 600 de persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă. În primele două zile din acest an nu a fost atinsă capacitatea maximă: în 4 ianuarie au fost vaccinați 475 de angajați din unități medicale, iar pe 5 ianuarie, 406 persoane. În 5 ianuarie la centrul de la Spitalul Județean Suceava au fost vaccinate 140 de cadre medicale, Spitalul Municipal Rădăuți a vaccinat 86 de persoane, recuperând astfel decalajul din prima zi, când a început imunizarea târziu, în jurul orei 11.30; la Spitalul Municipal Fălticeni au fost vaccinate 30 de persoane, Spitalul Municipal Vatra Dornei - 30, Spitalul Orășenesc Gura Humorului - 20, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc - 65, Spitalul Orășenesc Siret - 35. Gabriela Băncilă a precizat că la nici o persoană nu s-au înregistrat marți reacții adverse. De asemenea, ea a spus că dacă va crește numărul de persoane care se înscriu pentru vaccinare împotriva Covid-19 vor fi aduse toate dozele necesare, de la centrul regional Iași.
În județul Suceava personalul medical cuprinde 8.008 persoane. Dacă s-ar vaccina toți, la un ritm de 600 de persoane/zi, prima etapă, destinată personalului medical, s-ar finaliza în două săptămâni. La 400 de persoane pe zi s-ar prelungi la aproape 3 săptămâni. În prima etapă, vaccinarea se desfășoară în 7 centre, organizate în spitalele din Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului și Siret. Centrul de la Spitalul de Urgență Suceava se estimează că va deservi 4.188 de cadre medicale de la această unitate medicală, spitalul privat Bethesda, medici de familie, angajați din farmacii, cabinete stomatologice, cabinete medicale individuale, laboratoare; cel de la Rădăuți – 960 de cadre medicale; Fălticeni – 785; Câmpulung Moldovenesc – 650; Vatra Dornei – 570; Gura Humorului – 365; Siret – 490 de cadre medicale.
Pentru faza a II-a a campaniei de vaccinare, la nivelul județului au fost propuse 30 de centre de vaccinare în 16 localități: Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Dolhasca, Siret, Broșteni și Salcea, comunele Arbore, Udești, Șcheia, Cornu Luncii și Marginea, la care se vor adăuga două caravane pentru persoanele aflate în centre rezidențiale și medico-sociale, nedeplasabile sau aflate în zone izolate.
DSP reamintește că administrarea unui vaccin împotriva Covid-19 reprezintă „unul dintre instrumentele critice pentru limitarea efectelor pandemiei, alături de celelalte instrumente: respectarea restricţiilor şi a măsurilor igienico-sanitare- purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică”.