Derularea unor acțiuni de verificare a respectării măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus Sars-Cov-2, în cursul zilei de duminică în întreg județul, a dus al verificarea a 64 de societăți comerciale, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.500 lei. În același timp au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse și 1.286 de persoane.
Un caz deosebit a fost înregistrat de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Milișăuți, care duminică seara au fost sesizați despre faptul că într-o clădire din localitate este organizată o petrecere privată, unde nu sunt respectate regulile de distanțare socială. O echipă operativă s-a deplasat la fața locului, respectiv o clădire amplasată pe strada Calea Ștefan cel Mare din oraș, unde au constatat că într-o sală era organizată o petrecere la care participau 25 de persoane. Administratorul unității a spus că petrecerea a fost organizată de către un bărbat de 31 ani din localitate, iar la petrecere participă membrii familiei acestuia, precum și alte rude apropiate. În aceste condiții polițiștii au întrerupt petrecerea, au legitimat participanții și le-au indicat să părăsească incinta locației, organizatorul petrecerii fiind sancționat contravențional.
În aceeași seară polițiștii din orașul Vicovu de Susau fost sesizați prin intermediul unui apel telefonic, că în incinta unui restaurant din oraș angajații nu poartă corect masca de protecție. Un echipaj de poliție s-a deplasat la localul indicat, constatând că în incinta localului erau trei angajați care nu purtau regulamentar masca de protecție, astfel încât să le acopere nasul. În urma legitimării s-a constatat faptul că persoanele identificate au vârste cuprinse între 20 și 44 de ani, acestea fiind sancționate conform legii, iar responsabilului localului i s-a pus în vedere ca angajații să poarte regulamentar masca de protecție.
Polițiștii atrag atenţia cu privire la continuarea adoptării unui comportament precaut şi îi îndeamnă pe oameni să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise. De asemenea, trebuie respectate interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private, iar după ora 23.00 deplasările trebuie justificate.