Tânărul în vârstă de 24 de ani care s-a cocoțat, marți după-amiază, pe un stâlp de înaltă tensiune, în zona parcării Iulius Mall Suceava, unde a stat în jur de două ore, privind-i de sus pe polițiștii și pompierii care se rugau de el să coboare, a spus, după ce a coborât, că nu a avut intenție de sinucidere, ci doar a vrut să privească orașul de la înălțime. Totodată, tânărul le-a mai spus polițiștilor că nu are vreo nemulțumire sau vreo revendicare de făcut. Totuși, nu se poate vorbi neapărat de sfidare sau bătaie de joc, tânărul fiind cunoscut cu probleme psihice și mai având în trecut un episod de acest gen, au constatat polițiștii.
Pe 29 decembrie, în jur de ora 14.50, un apel la 112 a anunțat că în parcarea de la Centrul Comercial Iulius Mall Suceava un bărbat este urcat pe un stâlp de înaltă tensiune. Pericolul a fost mare, tânărul stând pe brațele stâlpului, la aproximativ 50 de metri de sol. Mai mult, acesta s-a muta și de pe un braț pe altul, spre groaza martorilor oculari.
Un negociator de la Serviciul de Acțiuni Speciale al poliției județene s-a deplasat la fața locului, urcând, cu ajutorul pompierilor, până aproape de tânăr. Polițistul l-a recunoscut în scurt timp pe tânăr, în condițiile în care la prima ”ispravă” a acestuia tot el ”negociase” coborârea în siguranță.
După cum am arătat și în ediția de ieri a Monitorului de Suceava, tânărul a acceptat să coboare după aproximativ două ore, fiind dat jos de pompierii militari, cu autoscara mecanică.