Cursa în care a plecat un taximetrist s-a finalizat cu un episod cât se poate de violent. În noaptea de 27 spre 28 decembrie, un bărbat din Stroiești i-a solicitat unui șofer de taxi de la o firmă specializată din municipiul Suceava să-l transporte până la Râșca. Cei doi au plecat din Suceava, iar la un moment dat, când se aflau în satul Bogdăneasa, clientul i-a cerut taximetristului să oprească pentru a-și face necesitățile fiziologice. În momentul în care mașina a oprit, bărbatul l-a amenințat și a încercat să-l lovească pe șofer, iar acesta a ripostat lovindu-l cu pumnul pe client în zona feței. Taximetristul a sunat la 112 și a solicitat ajutorul polițiștilor. Tot acolo a sosit și un echipaj SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale clientului pe care ulterior l-au transportat la Spitalul Municipal Fălticeni. Polițiștii au verificat documentele celor doi și au observat că șoferul de pe taxi avea adeverință prin care putea justifica deplasarea pe timp de noapte, în timp ce clientul recalcitrant nu avea așa, motiv pentru care s-a ales cu o amendă.