Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au continuat cercetările în cazul accidentului produs marți, 22 decembrie, sub pasarela de la Șcheia, la intrarea în municipiul Suceava, unde un bărbat în vârstă a fost accidentat mortal în timp ce traversa drumul regulamentar. Inițial nu s-a putut stabili identitatea celui care a murit în accident. În urma verificărilor și investigațiilor polițiștilor s-a stabilit că Vasile Albu, în vârstă de 92 de ani, din municipiul Suceava, este cel accidentat mortal. De asemenea, s-a mai stabilit că pietonul se afla la momentul accidentului în traversare pe marcajul pietonal.
Marți, în jurul orei 11.00, la o oră cu trafic foarte aglomerat la Suceava, Gheorghe Suciu, de 71 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unei Dacii Logan, pe direcția dinspre Șcheia spre Suceava, l-a acroșat cu mașina pe pietonul nonagenar, în zona trecerii de pietoni. Personalul SMURD ajuns la fața locului a încercat manevre de resuscitare la fața locului, însă nu se mai putea face nimic din păcate pentru pieton.
Șoferul nu era băut și le-a spus polițiștilor că a fost orbit de soare și l-a văzut prea târziu pe pieton.
Bărbatul de 71 de ani va răspunde pentru ucidere din culpă.