Edilul-șef al municipiului Suceava, Ion Lungu, a făcut un ultim apel la populație, ca în perioada sărbătorilor de iarnă să continue să respecte regulile de protecție necesare pe timp de pandemie, recomandând petrecerea sărbătorilor în familie și să nu se meargă cu colinda.
“În data de 22 decembrie rata de infectare cu coronavirus din orașul nostru era de 2,31 la mia de locuitori, dar trebuie să fim realiști, în ultimul timp s-au făcut mai puține testări. Sunt mulțumit totuși că putem să ne menținem în această marjă. Tot mai mulți suceveni mă întreabă de mers cu colinda, de petrecerea sărbătorilor de iarnă. Recomand ca sărbătorile să le facem în familie, să ne deplasăm cât mai puțin, nu recomand să se meargă cu colinda și mi-aș dori ca după sărbători să rămână același nivel de incidență.
Sigur, 2020 este un an sacrificat, dar încă o dată fac apel la suceveni să respecte aceste reguli legate de coronavirus, încât după sărbătorile de iarnă să nu fie probleme deosebite din acest punct de vedere în orașul nostru”, a spus primarul Ion Lungu.
Tot legat de eforturile de combatere a pandemiei, edilul sucevean a precizat că a fost informat de Prefectura Suceava că au fost aduse afișe pentru campania de informare referitoare la vaccinare și că acestea vor fi curând amplasate prin oraș, în punctele de informare, municipalitatea contribuind cu tot ceea ce este nevoie astfel încât campania de vaccinare să se desfășoare în condiții de normalitate.